Un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani a fost accidentat de tren, fapt care a condus la moartea acestuia. Incidentul s-a petrecut în cursul nopții trecute, în zona staţiei de cale ferată Ploieşti Sud, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
Până în prezent, identitatea bărbatului nu a fost stabilită.
În cursul nopţii de 17 spre 18 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de tren, la ieşirea din staţia C.F. Ploieşti Sud spre Ploieşti Est, în zona kilometrului feroviar 62+400 metri. Echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, la faţa locului fiind găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55-60 de ani care a fost declarat decedat de cadrele medicale. Cel mai probabil, bărbatul a vrut să traverseze calea ferată, când a fost surprins de tren”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova, potrivit Agerpres.
În cauză, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, efectuând cercetări pentru stabilirea identităţii bărbatului, precum şi a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.
Garda de Mediu Brașov a descoperit un tren care transporta lemne din import fără documente legale. Materialul lemnos a fost confiscat.
„Inspectorii Gărzii Forestiere Brașov, împreună cu Biroul Județean de Poliție Transporturi Covasna, au depistat și identificat, în prima parte a lunii septembrie, un transport de material lemnos cu destinația finală județul Covasna, respectiv un tren de marfă compus din 39 vagoane, pentru care în momentul controlului nu au fost puse la dispoziție documentele legale.
În urma acestei acțiuni a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 15.000 lei. Ca măsură complementară, întreaga cantitate de material lemnos a fost reținută în vederea confiscării și predată în custodie celei mai apropiate structuri silvice”, se arată într-o postare de pe Facebook a Ministerului Mediului.